Ar trebui sa fac un portret. De fapt ce poate reprezenta un portret? Proiectia reala a anumitor evenimente sau a imaginatiei fara de margini?Un portret...Al tau, asa cum te vad uneori si cum mi te imaginez in fiecare zi? Al meu, asa cum ma vad, asa cum sunt acum...langa tine? Sau al nostru?
Portretul asta e de fapt o fresca pe un perete antic, un desen batut de vant si ploi, o pictura de sentimente in culori si iubire in forme.
In portretul nostru exista un loc pentru orice si de fapt, pentru nimic in afara de noi. Un coltisor pentru necazuri, unul pentru zambetul nevinovat, un altul numai pentru noi doi, unul pentru fiecare in parte, un coltisor pentru orice.
Tu, prin ochii mei, iei forma unui zeu, acoperit doar de un mic peticel alb ce face nota discordanta cu nuanta pielii tale. Mananci fistic pentru ca iti place. Si McDonalds. Ai in dreapta un pahar, dar nu cu ambrozie, ci cu Nestea de piersici sau Cola. Stai ghemuit langa canapea pe un sac si ai in brate MacBook-ul, de altfel nelipsit vreodata.
Degetele curg pe taste incercand stangaci sa tina o tigara, fruntea ba ti se incrunta, ba e senina, ochii ti-i strangi, iti vad dintii...zambesti.
Eu, in spatele tau, pe canapea. Te mangai, te alint, te sarut. In desen am parul lung, chiar daca in realitate nu e asa, si incetisor te gadil cu el pe sira spinarii. Te arcuiesti. Pe canapea, langa mine am o carte inceputa, o cana de cafea si pachetul de tigari.
Ce mai avem? Tot si Nimic. Doar noi si restul. E de-ajuns.
E portretul nostru, linistit, acasa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu