Asta m-a invatat el. Sa-mi incetez existenta de verb. Mi-a aratat frumusetea subiectului intr-o propozitie. Sa nu mai strig la vreme rea ‘’Ploua!’’, ci simplu ‘’Ploaie.’’ Sa nu exclam, doar sa pun punct. O sa va nenorocesc cu repetitiile. Dar ‘’Ploua!’’ este apasare. ‘’Ploaie.’’ este deja o stare de care am invatat sa ne bucuram impreuna, ascunsi in camere de hotel, cufundati in muzica noastra ascultata pe sosea, ferecati in bistrouri, unde alegem mereu o masa la fereastra si ne ascundem dupa perdeua de stropi. La fel, ‘’Zambeste!’’ a devenit ‘’Zambet.’’ Am renuntat la verbe pentru ca de cand a aparut el am invatat sa nu ma grabesc nicaieri. Am devenit femeia pe care o bucura substantivele: asternut, pleoape, buze, coapse, miros, respiratie, placere. Vezi?!? V-am descris viata nostra doar din substantive. Abia acum stiu ca invers e imposibil. Un substantiv nu-l poti descrie printr-un sirag de verbe. N-o sa-i multumesc pentru ca si-o va lua in cap, insa de cand a aparut el mi-am dat seama ca sensul in care alergam eu singura, ca o nebuna, era de fapt contrasensul. E profesorul meu de viata simpla. Am aflat de la el cum sa-ti desenezi trairile in tuse putine. Am incetat sa-mi gandesc trecerea in somptuozitati baroce. Acum, privindu-ma in oglinda, vad un crochiu incropit de un artist de pe malul Senei. Nu-mi mai complic viata cu locutiuni. O camasa barbateasca alba, de in, pusa pe trupul meu firav de femeie are efectul celui mai migalos make up. O dimineata in care pasesc cu talpila goale, infofolita in halatul de baie si ciufulita dupa somn, pe terasa pensiunii unde isi fumeaza el tigara valoreaza cat o cina romantica de trei stele Michelin, in golf, la El Bulli. Inca o chestie pe care n-o stiam despre mine pana sa apara el. Am glezne frumoase, asa mi-a spus. Si prefera sa-mi las mereu la vedere degetele de la picioare decat sa le maschez in Jimmy Choo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu